Dumitru Predescu

Când moare un doctor, lumea rămâne mai săracă. Doctorul Dumitru Predescu a fost un om extraordinar și un doctor dedicat meseriei, devotat pacienților și implicat. Minte sclipitoare, a terminat facultatea cu nota maximă și din anul 1978, odată cu înființarea Spitalului de Recuperare din Cluj, viața sa s-a împletit cu cea a spitalului. A locuit mulți ani în cartierul Zorilor unde a început să-l cunoască toată lumea. A ajutat pe oricine i-a cerut ajutorul. Competent, înzestrat cu un profund simț al datoriei, întotdeauna la curent cu noutățile din cardiologie și medicină, doctorul Predescu a fost un doctor căutat de pacienți, atât pentru boli ale inimii cât și pentru sfaturi sufletești. Bun organizator, pragmatic, eficient, a avut și funcții de conducere, a fost și profesor de la care multe generații de asistente medicale au avut ce învăța. Bărbat frumos, cu o ținută marțială, când apărea în halatul alb pe holurile spitalului părea că toată lumea se învârte în jurul lui. Când intra în saloane, pacienții se simțeau mai bine, avea pentru fiecare un cuvânt potrivit pentru a le scădea anxietatea și a le da încredere în vindecare. Cabinetul lui era centrul unde se beau cafele, se discutau cazuri, tratamente, proceduri medicale, noutăți, planuri de viitor imediat sau mai îndepărtat. Pe stradă saluta aproape la tot pasul. O saluta și pe florăreasa din piață, de a cărei fiică s-a interesat când a avut mari probleme medicale, și pe vânzătoarea de la chioșcul de ziare, și pe colegele soției lui, profesoare sau învățătoare, și pe femeia de serviciu de la școală, și pe alți doctori sau pe profesori universitari. A fost o persoană populară, iubită, invidiată, admirată. I-a plăcut să fie la curent cu noutățile, participând în fiecare an la conferințele naționale de cardiologie, la care mergea cel mai adesea cu mașina sa, fiind și un șofer foarte bun. După ce s-a mutat în Florești, unde a construit un mic paradis, de care s-a bucurat atât cât a putut, venea la spital mai repede, ajungea la 7.30 să nu prindă înghesuiala de pe șosele. A fost un temperament vulcanic, un om cu preocupări multiple, o personalitate complexă și complicată, adesea ironic, uneori cinic, chiar caustic, dar niciodată batjocoritor. A luat viața așa cum era, a înfruntat toate încercările ei cu fruntea sus, cu sobrietate și eleganță. A știut să-și gestioneze emoțiile, să ia de la viață tot ceea ce are viața mai bun, dând, în același timp celor din jurul său dragoste, protecție, siguranță, sănătate. Și-a iubit enorm familia, fetele de care era extrem de mândru și despre care avea, oricând, doar cuvinte de laudă și admirație. Doi dintre colegii săi, la rândul lor medici reputați și iubiți, au luat cuvântul la catafalcul doctorului Predescu și au exprimat gândurile colectivului în mijlocul căruia a lucrat peste patruzeci de ani. Colegii lui regretă enorm plecarea sa, dar rămân cu amintirea omului dedicat, prietenului de încredere, mentorului perseverent și serios, care și-a închinat viața celei mai frumoase meserii de pe pământ, cea de medic. Odihnă veșnică, doctore Predescu! Claudia Goga