Viorel Oancea

Viorel Oancea s-a născut pe 8 decembrie 1944, în Brașov, și a trăit o viață marcată de curaj, integritate și slujire necondiționată a patriei și cetățenilor săi. A ales cariera militară și a urcat treptat în ierarhia Armatei Române, ajungând la gradul de maior în decembrie 1989 — tocmai la timp pentru a fi prezent la unul dintre cele mai decisive momente din istoria modernă a României. Pe 22 decembrie 1989, în timp ce Nicolae Ceaușescu nu fugise încă din țară, Viorel Oancea a înfăptuit un act de un curaj ieșit din comun. Conștient pe deplin că riscă curtea marțială sau chiar execuția, a urcat în uniformă la balconul Operei din Timișoara — centrul de comandă al revoluției — și s-a adresat mulțimii adunate în piață. A fost primul și singurul ofițer militar care s-a declarat public de partea revoluționarilor înainte de fuga dictatorului. Gestul său a transmis un mesaj fără echivoc: armata nu va trage în popor. Acel moment a fost privit pe scară largă drept hotărâtor pentru succesul revoluției la Timișoara. După căderea comunismului, Viorel Oancea a trecut la viața civilă cu același spirit civic. În 1992 a devenit primul primar ales în mod liber al Timișoarei, conducând orașul prin primii ani ai tranziției democratice. A continuat să slujească comunitatea și statul ca Secretar General al Ministerului de Interne (1997–1998), consilier local (1998–2004), deputat în Parlamentul României (2004–2008) și Secretar de Stat la Ministerul Apărării Naționale (2009–2012), reprezentând România în Consiliul NATO. A fost distins cu Premiul pentru Libertate al Fundației PL (1992, împreună cu Radu Filipescu), titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei și a fost un apărător neobosit al principiilor Proclamației de la Timișoara și al Legii lustrației, convins că libertatea câștigată în decembrie 1989 trebuie apărată în fiecare zi. Mereu lucid, vertical și plin de bravură — cum l-au descris cei care l-au cunoscut —, Viorel Oancea a încetat din viață în liniște, în somn, pe 13 iulie 2026, la vârsta de 81 de ani. Rămâne în memoria Timișoarei și a României ca un erou fără pată, un om care, singur în fața primejdiei, a schimbat cursul istoriei.